Cu câteva zile în urmă vă anunțasem că luna aceasta am marea bucurie de a fi gazda Provocării Dulce Românie și vă invitam să gătiți cu roșii sau să ne propuneți preparate de vară cu arome de vacanță. Nu știu cât de inspirată (sau neinspirată) a fost alegerea mea, cert este că, am descoperit că nu-s singura care iubește roșiile și am primit până acum numai rețete una și una :D. Ca să vă stimulez creativitatea în bucătărie (nu că nu ați fi destul de creativi ) și pofta de a găti cu roșii și de a încinge cuptorul chiar dacă e august ( vă spun eu că merită – just give it a try ;)), astăzi vă aduc o rețetă care într-un fel sau altul îmbină ambele teme ale provocării noastre: Tartelete cu roșii, praz și brânză feta.
De ce spun că îmbină ambele teme? Pentru că aceste minunății mici cu rosii, care ne încântă cu farmecul tipic al preparatelor mediteraneene, ne fac să visăm la Grecia și la coasta mediteraneeană. Combinația feta și roșii este ideală pentru aceste tarte iar prazul, deși un ingredient dintre cele mai simple, îi oferă un plus de savoare, acel ceva care te face să murmuri după prima îmbucătură ”mmm…ce bune sunt…mai bune decât mă așteptam ” :D. Cred că am mai spus pe undeva pe blog că sunt puține ingredientele la care nu as putea renunța. Brânza este unul dintre acelea. Na’, ca tot omu’ am și eu păcatele mele, recunosc, iar când e vorba de brânză ….sunt addicted… aș mânca brânză dimineața, la prânz și seara, și-aș mânca brânză feta cu roșii și cu măsline și printre mese. Dar știți voi, păcatele recunoscute, sunt pe jumătate iertate, așa că, n-o să vă mai țin de vorbă cu obsesia mea pentru brânză și-o să vă spun cum stau lucrurile cu tartele acestea aromate care m-au purtat prin Franța, Grecia și Italia
Sunt elegante, pline de culoare, încântă privirea și palatul cu o explozie de arome care se îmbină și se completează perfect: praz dulce acrișor, roșii dulci ce se topesc în gură, feta cremoasă cu gustul ei puternic pe un pat crocant de aluat franțuzesc.
Sunt ideale pentru un bufet, a happy hour sau un aperitiv cald. Gustate cu un pahar rece de Prosecco vă vor purta într-o călătorie culinară dintre cele mai reușite.
Tartelete cu Roșii, Praz și Feta

Ingredients:
- feta grecească - 100g (marinată)
- praz - 1 mic
- aluat foietaj - 1 foaie dreptunghiulara
- roșii cherry - 12 (cca 125g)
- vin alb sec - 50ml
- sare roz de Himalaya cu ierburi aromatice - după gust
- piper Tellicherry - după gust
- oregano proaspăt - câteva crenguțe
- ulei de măsline - 1 lingură (se poate folosi uleiul în care a fost marinată feta)
- ou - 1 ( bătut)
Instructions:
- Se încălzește cuptorul la 200° C
- Se scurge feta marinată de ulei
- Se taie prazul pe lungime în jumătate și jumătățile felii subțiri; se încinge uleiul, se adaugă prazul, vinul alb, se asezoneaza cu sare și piper și se lasă la foc mic cca 20' până prazul se înmoaie
- Se taie aluatul în 12 dreptunghiuri de 6cm x 8 cm, se așează dreptunghiurile într-o tavă pe hârtie de copt, se pliază marginile cca 5mm; se ung tartele cu oul bătut, se înțeapă cu o furculiță și se coc în cuptorul încins cca 10' sau până când devin galben aurii ; se scot din cuptor și se presează partea din interior cu furculița (tinde să se "înfoaie" în cuptor :)); se reduce temperatura cuptorului la 180°
- Se pune o linguriță de praz pe fiecare tartă, se adaugă câte o bucățică de feta fărâmițată și câte o roșie tăiată felii subțiri.
- Se asezonează cu sare și piper și se coc tartele în jur de 5' pana când roșiile se înmoaie puțin.
- Se ornează cu frunze proaspete de oregano și se servesc calde.
Poftă bună!
Note :
- Dacă nu aveți feta marinată nu-i bai, puteți folosi feta normală . Rețeta de feta marinată o găsiți aici
- Puteți adăuga și măsline
Vreau și eu 1, 2, 3 … 15, 25… :))
Minunate!!
Cu mare drag, Ile. Te-astept?! Am cuptorul incins deja si imediat le fac.
Te pup
Super, Diana! Te trimit instantaneu cu gândul la vacanță.
Cine-ar fi spus ca ingrediente asa simple ar putea avea un astfel de efect?!? Te pup, draga mea
I love the title of your site it’s so cute! But it’s also really true, these tarts really are disturbingly delicious haha! Your pictures are so lovely too. Can’t wait to try this recipe!
You’re so sweet, Dee. I’m sure you’re gonna love these tartlets. Come back with your feedback after preparing them ;). Thanks for passing by.
Pingback: Disturbingly Delicious - Dulce Românie – Parada Lunii August
Arata minunat!