Hello Sunday!
Este incredibil cum o rază de soare îți poate schimba starea de spirit. După săptămâni întregi de ploaie astăzi m-am trezit alintată de razele soarelui care pătrundeau jucăuș printre jaluzele trase și pot spune că m-am trezit zâmbind mai ales că am observat că apatia ce se instalase zilele trecute a dispărut împreună cu atmosfera gri și umedă care a contribuit oarecum la lipsa mea de activitate și la liniștea de pe blog. Cu toate acestea însă nu puteam neglija întâlnirile noastre virtuale de duminică și aceasta explică doar publicarea articolelor SL în ultima perioadă. Chiar dacă sunt mai putin activă (după cum v-am spus lipsesc motivat nu v-am uitat și sper să mă revanșez cumva pentru absența îndelungată cu rețetele noi povestite în imagini care își așteaptă cuminți rândul de a fi publicate.
În duminica aceasta însorită (la mine – știu că unii dintre voi se bucură de o iarnă de poveste) ne întâlnim din nou la Sunday Lunch cu o invitată la fel de talentată ca și celelalte protagoniste ale prânzului de duminica virtual care ne încântă cu rețete deosebite prezentate cu drag în imagini încântătoare. Fotografiile Simonei @ Simona’s Passion Blog au fost cele care mi-au atras atenția și m-au atras în căsuța ei virtuală născută din pasiunea sa pentru gătit și fotografie.
Blogul Simonei este un blog complex, ordonat cu o vastă varietate de rețete care ar putea mulțumi și cele mai pretențioase gusturi, rețete cu diferite nivele de dificultate, de la cele simple și rapide la cele mai dificile cu o prezentare rafinată -un blog deosebit care propune o mulțime de idei interesante pentru mesele voastre, un blog pe care vi-l recomand cu căldură.
Și ca să vă convingeți, vă propun să citim povestea Simonei și să vedem ce ne-a pregătit pentru prânzul de astăzi.
§§§
Sunday Lunch cu Simona
Petrecându-mi copilăria la țară, în liniște, alături de oameni dragi mie, bunicii și bunicile mele, îmi aduc aminte cu mare drag de sfârșiturile de săptămână când mama împreună cu bunicile pregăteau masa de prânz.
Întotdeauna bucatele erau pregătite cu ingrediente din resursele proprii, cu fructe și legume proaspete din grădină și întotdeauna se pregătea ceea ce ne plăcea mai mult.
Astăzi încerc și eu pe cât se poate să păstrez tradiția, pregătind la fiecare sfârșit de săptămână prânzul de duminică.
Pentru astăzi am ales să pregătesc un piept de rață cu ananas și ciocolată de casă cu nuci, preferata mea din copilărie.
Sunday Lunch cu Simona

- Piept de Rață cu Ananas
- Ciocolată de Casă cu Nuci
Ingredients:
- Piept de Rață cu Ananas
- piept de rață - 1
- conservă de ananas - 1
- ghimbir proaspăt ras - 1 linguriță
- miere - 1 lingură
- morcov - 2
- usturoi - 3 căței
- sos de soia - 3 linguri
- semințe de rodie - 70g
- piper boabe mozaic - qb
- ulei de măsline - qb
- sare de mare - qb
- orez - 100g
- Ciocolată de Casă cu Nuci
- apă - 150ml
- zahăr - 350g
- unt topit și răcit - 100g
- lapte praf - 250g
- cacao - 50g
- esență rom - qb
- nuci prăjite - qb
Instructions:
Piept de rață cu ananas
- Pieptul de rață se dezosează, se spală, apoi se crestează pe partea cu piele.
- Se pregătește o marinată din sucul de ananas, sosul de soia, mierea de albine, usturoiul zdrobit, ghimbir, piperul mozaic și sarea de mare.
- Se lasă pieptul de rață în marinată nu mai mult de 30 minute.
- Se scoate pieptul de rață din marinată și se prăjește în ulei de măsline timp 2- 3 minute pe fiecare parte.
- Într-o tavă se pune ananasul, morcovul curățat și tăiat bucăți mai mici, semințele de rodie , pieptul de rață, amestecul de marinată și se dă la cuptor aproximativ 15- 20 minute.
- Pieptul de rață cu ananas se servește alături de o garnitură de orez.
Ciocolată de casă cu nuci
- Se amestecă laptele praf cu cacao și se trec prin sită de două ori .
- Se pune apa la fiert cu zahărul și se amestecă până se dizolvă întreaga cantitate de zahăr.
- Când începe să fiarbă siropul, va face o spumă albă, din acest moment în funcție de cât fierbeți siropul așa va ieși ciocolata.
- Se adaugă treptat laptele praf amestecând cu ajutorul unui tel pentru a nu se forma cocoloașe.
- Se adaugă untul topit și răcit, esența de rom și se amestecă bine.
- Se pregătește o tavă care se unge cu puțin unt și se presoară pe fundul tăvii nucile prăjite și tocate, se adaugă amestecul de mai sus, adăugând iarăși câteva nuci .
- Se dă tava la frigider aproximativ 2 - 3 ore .
Vă doresc o duminică frumoasa oriunde v-ați afla!
Fiind sigură ca v-am stârnit curiozitatea, poftind la ciocolata Simonei (ciocolata de casă era și preferata copilăriei mele) vă doresc o duminică liniștită și un prânz minunat oriunde v-ați afla.
Hugs and kisses!
xoxo
Hmmmm, excelenta alegere! De multisor n-am mai mincat ciocolata de casa, ca de rata ce sa mai spun!
Ciocolata de casa..Mmmm ce nebunie!!!
Vreau si eu asa un pranz !
Simona vezi ca vin!!
Multumesc frumos pentru invitatie Diana si pentru cuvintele frumoase !O duminica frumoasa tuturor !!!
Oricat as fi de ocupata, nu rezist sa nu intru pe loc atunci cand vad anuntul SL.
Felicitari Simona! Retete selectate cu atentie, simt estetic, ma bucur sa descopar lumea ta!